Palatul Telefoanelor

Ridicat între anii 1929-1934, după schițele a trei arhitecți, Edmond van Saanen Algi, Louis Weeks şi Walter Froy, Palatul Telefoanelor are o înălțime de 52,5 metri și este situat pe Calea Victoriei, una dintre cele mai frumoase artere din București. În trecut, pe locul actualului palat se aflau casele politicianului Ioan Oteteleșanu, precum și terasa cu același nume, o cafenea literară celebră pe vremuri, căreia i-au trecut pragul personalități ca Ştefan Octavian Iosif, George Coşbuc și Ion Minulescu. Aceasta a fost vândută, în 1931, Societății de Telefoane. Noua clădire a fost proiectată în stil Art Deco, incluzând elemente specifice zgârie-norilor din Statele Unite. Timp de peste două decenii, până în 1956, edificiul a deținut statutul de cea mai înaltă clădire a Capitalei, fiind totodată și prima clădire cu o astfel de înălțime din țară construită pe schelet metalic. După mai multe evenimente precum bombardamentele din 1944 și cutremurul din 1977, au fost demarate, în 1995, o serie de lucrări de consolidare, sub îndrumarea inginerului Alexandru Cișmigiu, finalizate după un deceniu.

Palatul Șuțu

Datând încă din 1835, palatul, fostă proprietate a postelnicului Costache Gr. Șuțu, poartă semnătura arhitecților austrieci Conrad Scwink și Johann Veit. Proiectat inițial în stil eclectic, cu elemente neogotice, în jurul anului 1862 edificiul a suferit unele transformări menite să îl modernizeze. Însărcinat cu aceste lucrări a fost sculptorul Karl Storck, căruia i se datorează, de pildă, adăugarea la interior a unei scări impunătoare. În prezent monument istoric, Palatul Șuțu este astăzi sediu al Muzeului Municipiului București.

Palatul Poștelor

Finalizat în 1900, după șase ani de lucrări, Palatul Poștelor a fost proiectat de arhitectul Alexandru Săvulescu, care a ales să urmeze stilul neoclasic. Unul dintre elementele specifice este reprezentat de porticul susținut de zece coloane dorice. Pentru a realiza cele mai potrivite schițe, acesta vizitase, alături de Ernest Sturza, directorul poștelor, mai multe palate poștale din marile oraște europene, precum Paris, Milano, Viena, Budapesta și Geneva, cel din urmă servind drept model pentru clădirea bucureșteană. Inițiativa construirii edificiului a venit pe fondul emiterii unei legi care prevedea ridicarea în Capitală a unui Palat al Poștelor, pentru proiect alocându-se o investiție de 3 milioane de lei aur. Pe locul actualei clădiri existase, pe vremuri, un han construit la porunca domnitorului Constantin Brâncoveanu, dar care arsese într-un incendiu din anul 1847. Pe același teren a fost construită și o altă clădire-fanion, Palatul C.E.C. La ceremonia de demarare a lucrărilor pentru ridicarea Palatului Poștelor au fost prezente personalități politice de seamă, dintre care îi amintim pe regele Carol I și pe prim-ministrul Lascăr Catargiu. Poșta Română a funcționat în acest sediu până în anul 1970, când s-a decis reamenajarea clădirii pentru a deservi Muzeul Național de Istorie, deschis la doi ani distanță. Un simbol al clădirii este și statuia de bronz a împăratului Traian, amplasată în 2012 în fața muzeului.

Palatul Ligii Culturale

Odinioară, între zidurile Palatului Ligii Culturale își desfășura activitatea redacția publicației Neamul Românesc, fondată de istoricul Nicolae Iorga. Lucrările de construcție a clădirii cu șapte etaje, situată în proximitatea parcului Izvor, s-au întins pe durata a trei ani, între 1926-1929. La proiectarea sa au contribuit inginerul Constantin Cihodaru și arhitectul Ion Traianescu, clădirea prezentând elemente specifice stilului neoromânesc și Art Deco. Din 1947, parterul Palatului Ligii Culturale găzduiește, în Sala Liviu Ciulei, spectacolele Teatrului Bulandra.

Palatul Regal

În prezent sediu al Muzeului Național de Artă a României, Palatul Regal a fost în trecut, după cum îi spune și numele, reședință a monarhilor României, prima de acest fel din Capitală. Anterior, pe același teren fusese construită Casa Golescu, transformată în palat regal, unde au locuit, de-a lungul timpului, domnitori ca Alexandru Ioan Cuza și Carol I. Acest prim palat regal este demolat între anii 1935-1936, lăsând loc noii clădiri, finalizate în 1937. Dispusă în formă de U, aceasta include un corp central și două aripi laterale, de nord și de sud. Din rândul celor mai importante încăperi folosite în trecut se numără Sala Tronului, Sufrageria Regală, Holul de Onoare, Scara Voievozilor și Scara Invitaților. Arhitectul desemnat să se ocupe de planurile edificiului a fost Nicolae Nenciulescu, dar însăși Regina Maria a României s-a implicat activ în coordonarea lucrărilor. Aici a depus jurământul și regele Mihai, la ceremonie luând parte generalul Ion Antonescu și patriarhul Nicodim Munteanu, printre alte personalități importante ale vremii. În urma bombardamentului din vara anului 1944, clădirea a fost grav avariată, devenind de nelocuit. După abdicarea regelui Mihai, în timpul regimului comunist a fost amenajat aici Muzeul de Artă al României, iar o parte din săli, inclusiv Sala Tronului, au găzduit diferite evenimente ale partidului, iar într-una dintre ele a fost amenajat un cinematograf. Noi lucrări de restaurare au fost demarate după Revoluția din '89, când clădirea fusese incendiată.

Pentru realizarea acestui articol au fost folosite informații disponibile pe site-urile historia.ro, romania-interbelica.com și wikipedia.com. Credit foto: ©siempreverde22/123RF.COM

Mai multe de pe blog