O plimbare prin Bucureștiul interbelic – Partea I

Dacă un nume binecunoscut, mai ales pentru faptul că își continuă activitatea chiar și astăzi, era Capșa, cofetăria-restaurant la care veneau să își bea cafeaua în special marii scriitori și poeți români și în hotelul căreia se cazau oaspeți de seamă, nu mai puțin populare la acea vreme erau și cafenelele literare Corso și Royal. Corso, spre exemplu, amenajată în stil vienez, își îmbia vizitatorii să servească, la mesele așezate în loji de catifea și luminate de lămpile de Murano, o ceașcă de șvarț, adică o cafea tare, cu zațul strecurat, băută pe atunci de cafegii înrăiți.

Un alt hotel intens frecventat la acea vreme era Grand Hôtel du Boulevard. Numit inițial, la deschiderea din 1871, Hotel Herdan, după proprietarul său, omul de afaceri Jacques Herdan, în 1877 își schimbă numele în cel actual. Hotelul în stil neoclasic, proiectat de arhitectul Alexandru Orăscu, se mândrește cu faptul că a fost primul din Capitală care a avut apă curentă, fiind dotat, începând cu 1904, și cu lift și iluminat electric. Aici se ținea, în anii interbelici, un club de dans foarte popular în rândul bucureștenilor, Pour toi et pour moi.

La fel de căutat era și hotelul Lido, inaugurat în 1930, și care atrăgea turiștii și localnicii deopotrivă nu doar prin arhitectura impozantă și restaurantul aferent, ci mai ales pentru o adevărată inovație a acelor timpuri: primul bazin cu valuri artificiale din București.

Pentru bucureștenii de condiție modestă, care nu își permiteau luxul unei vizite la piscina de la Lido și care nu dispuneau în propriile locuințe de apă caldă exista Baia Grivița, deschisă cu trei ani înainte de finalul secolului al XIX-lea. Bazinele și dușurile băii publice erau dotate cu o instalație modernă și dispuneau totodată de lumină electrică. A fost a doua baie publică a Capitalei, după cea deschisă anterior de Eforia Spitalelor Civile.

La capitolul „timp liber” se încadra, desigur, și o vizită la cinema. Unul dintre cele mai cunoscute cinematografe ale Bucureștiului interbelic era Cinema Clasic, inaugurat în primăvara anului 1912. După o scurtă pauză în timpul războiului, în 1923 își reia activitatea, difuzând filmul Țigăncușa de la iatac, eveniment la care se povestește că a venit inclusiv familia regală. Ulterior, își va schimba atât numele – în Capitol, cât și înfățișarea, cu ajutorul arhitectei Henrieta Delavrancea Gibory, care a amenajat clădirea în stil Bauhaus, punându-și amprenta în special asupra intrării și a foaierului.

Și cum o seară la cinema se putea încheia cu o plimbare, unul dintre parcurile ale cărui alei au purtat pașii a generații întregi de vizitatori, încă dinainte de 1900, căci a fost inaugurat în 1854, este parcul Cișmigiu. Plimbările erau nelipsite atât vara, când oferea vaste grădini înflorite și priveliștea plăcută a lacului cu lebede și pelicani, cât și iarna, când acesta era înghețat și transformat în patinoar.

Iar dacă erai în căutarea unor cărți, le găseai la librăria Alcalay, deschisă în secolul al XIX-lea la parterul hotelului Grand Hôtel du Boulevard de un evreu analfabet, care dobândise faima mai ales după ce a preluat celebra colecție Biblioteca pentru Toți, pe care o edita și răspândea în toată țara. Deși în Primul Război Mondial librăria a fost închisă, în toamna anului 1923 își repornește activitatea, fiind preluată de Iancu Șaraga și S. Schwartz. În urma unor lucrări de modernizare, îi va fi adăugată o fațadă din marmură, mai multe intrări și 14 vitrine pe care bucureștenii descopereau cele mai la modă opere literare. În perioada postbelică, Alcalay a fost înlocuită de Librăria Academiei.

Pentru realizarea acestui articol au fost folosite informații disponibile pe platformele historia.ro, hotelbulevard.ro, b365.ro, viabucuresti.ro, wikipedia.org, lifeandstyle.ro și feeder.ro. Sursa foto: wikipedia.