Calea Victoriei

Cu o lungime de 2,7 kilometri, Calea Victoriei se numără printre principalele artere ale Capitalei, făcând totodată parte din rândul celor mai vechi străzi bucureștene. Pe vremuri nu era cuprinsă în planul orașului, purtând numele de Drumul Brașovului. Ulterior a fost unită, la ordinul domnitorului Constantin Brâncoveanu, cu Ulița Mare spre Sărindar. A luat astfel naștere, în 1692, Podul Mogoșoaia, care unea moșia voievodului cu palatul domnesc. Fiind cea mai importantă stradă a orașului, încep să se deschidă aici cafenele, magazine de lux, hanuri, biserici, ba chiar și diverse instituții, fiind totodată o zonă preferată de boierii vremii pentru a-și construi locuințe. Numele său avea să fie schimbat în cel actual odată cu intrare armatei române, victorioasă în Războiul de Independență, în Capitală, pe 8 octombrie 1878. La patru ani distanță devine, totodată, prima arteră pe care sunt montate instalațiile electrice ale orașului, după ce fusese și pavată pe vremea domnitorului Grigore Ghica. Astăzi, Calea Victoriei găzduiește o serie de monumente arhitecturale de seamă, precum Muzeul Național de Istorie a României, Biserica Kretzulescu, Cercul Militar Național, Sediul central CEC și Palatul Cantacuzino.

Xenofon

Cunoscută drept singura stradă în trepte a Capitalei, Xenofon are 70 de scări, la capătul cărora se află cel mai înalt punct natural al orașului. Un alt element deosebit care o caracterizează e faptul că reprezintă o imensă pictură în aer liber, fiind transformată astfel prin contribuția artistei Eva Radu. Aceasta a pictat aici, în vara anului 2014, opt clădiri emblematice ale Bucureștiului. De-a lungul anilor, înfățișarea străzii s-a schimbat prin prisma diferitelor picturi care au luat locul lucrării originale.

Lipscani

Cunoscută până în 1750 drept Ulița Mare, Lipscani este socotită de unele surse ca fiind cea mai veche stradă din Capitală. Aceasta găzduia, pe timpuri, prăvăliile în care își expuneau marfa diverși negustori – lipscanii – care aduceau marfă din Lipsca (actualul Leipzig din Germania). Cum e lesne de ghicit, de aici își trage și numele. Pe strada Lipscani, astăzi parte din Centrul Vechi al Capitalei, au fost construite și unele dintre cele mai importante hanuri din oraș, precum Gabroveni și Hanul cu Tei. Tot aici a funcționat și Hanul Constantin Cantacuzino, dărâmat în 1880. Pe locul său a fost ridicat actualul palat al Băncii Naționale.

Splaiul Unirii

Împărțit între București și județul Ilfov, Splaiul Unirii măsoară 10,8 kilometri și este cea mai lungă stradă, dar și cea mai lungă arteră de circulație a Capitalei, traversând nenumărate cartiere din oraș.

Calea Dorobanților

Strada de 2,6 kilometri, cuprinsă între piețele Lahovari și Charles de Gaulle, a primit acest nume în 1878, în memoria trupelor de dorobanți (soldați infanteriști) care au luptat în Războiul de Independență al României. O multitudine de case, majoritatea proiectate în stil Beaux-Arts, răspândite de-a lungul Căii Dorobanți, fac parte din lista monumentelor istorice. Dintre acestea amintim de Casa Maria Lahovary, Casa Assan, I. C. Brătianu și Blocul Zodiac.

Vasile Adamachi

Unicitatea acestei străzi constă în faptul că e cunoscută drept strada cu un singur număr – 11, unde întâlnim Sinagoga Mare, inaugurată în 1847. Strada poartă numele omului de știință Vasile Adamachi.

Bulevardul Magheru

Cu o istorie mult mai recentă față de alte artere importante ale orașului, bulevardul denumit după generalul Gheorghe Magheru a fost construit la începutul secolului XX. În trecut, se număra printre cele mai scumpe artere comerciale ale lumii. De-a lugul bulevardului se află o serie de clădiri istorice, precum cinematograful Scala și clădirea Ciclop, unde a fost construită, în 1928, prima parcare supraetajată din București.

Pentru realizarea acestui material au fost folosite informații disponibile pe adevarul.ro, digi24.ro, mediafax.ro, primarie3.ro și Wikipedia.org.

Mai multe de pe blog

Citește și