Sistemul Ikea la scară macro

Înainte de a cumpăra o locuință, mulți merg la numeroase vizionări și analizează cu atenție fiecare aspect al caselor vizitate. Între anii 1908 și 1940, în SUA, a existat însă un trend atipic acestui obicei: casele prin corespondență. Proprietarii le primeau sub forma unui kit care conținea nu doar materialele necesare amenajării, ci și facilități moderne pentru acele vremuri, precum încălzire centrală, instalații sanitare de interior și electricitate, urmând să le instaleze cu ajutorul familiei sau prietenilor. Nu puțini au fost cei care au optat pentru o astfel de locuință: peste 70.000 de case au fost vândute în cele trei decenii, unele dintre ele fiind încă în picioare.

O joacă luată în serios

Până în 2019, când a fost distrusă în mai puțin de jumătate de oră din cauza unui incendiu, cea mai mare casă în copac din lume se afla în statul american Tennessee. Aceasta avea nu mai puțin de 80 de camere, dispuse pe zece etaje. Cu toate că, în general, construcția unei case în copac presupune o activitate amuzantă, în acest caz munca pentru a o ridica a fost una titanică. Horace Burgess a dedicat peste 15 ani acestui proiect.

Calitate japoneză

Cea mai veche clădire din lemn încă folosită are un istoric impresionant, de peste 1.400 de ani, și se află în Japonia. Este vorba de templul Horyu-ji temple din Ikaruga, prefectura Nara, construit în jurul anului 600 și inclus astăzi în Cartea Recordurilor.

Aparențele înșală

Înainte de a-i invidia pe proprietarii clădirilor aflate în metropole ca Londra, Toronto sau New York, gândiți-vă că s-ar putea ca respectivele locuințe să fie doar o iluzie. Pentru a oferi un aspect plăcut orașului, există clădiri al căror unic scop este de a marca elemente inestetice precum gurile de aerisire sau turnurile de telefonie mobilă.

Cu capul în nori

Înainte de a se instala un sistem performant de circulație a aerului, angajații unei fabrici ce aparține producătorului de aeronave Boeing erau, la propriu, cu capul în nori. Și asta pentru că, din cauza dimensiunilor impresionante, în cadrul facilității de producție se formau nori de ploaie.

Construcție în timp record

Un război sau o calamitate aduc pagube importante locuitorilor unei țări. De aceea, diverse companii au construit aparate care transformă betonul în cărămizi de tip Lego. Acestea pot fi folosite de cei a căror locuință a fost distrusă pentru a-și construi rapid un nou adăpost.

Proprietar doar în acte

Deși în general suntem tentați să asociem casele de la Hollywood cu nume celebre din lumea cinematografiei, au existat personaje cunoscute și din alte domenii care au achiziționat proprietăți aici. Unul dintre ele este Adolf Hitler, care a deținut în faimosul cartier din LA un conac pe care nu l-a vizitat însă niciodată.

Războiul din online

O mică insulă, de doar 1,3 kilometri pătrați, situată în strâmtoarea Nares din apropierea Groenlandei a stârnit un adevărat război între Canada și Danemarca. Dar nu vorbim de un conflict violent, ci de unul cât se poate de pașnic, desfășurat pe Google, unde suveranitatea insulei a fost atribuită când unei țări, când celeilalte. Un alt mod de a-și disputa drepturile a fost prin vizitarea periodică a insulei, când canadienii merg cu o sticlă de whiskey și scot steagul danezilor, înlocuindu-l cu cel al Canadei. La rândul lor, aceștia obișnuiesc să schimbe drapelul, lăsând la „locul faptei” și o sticlă de Schnapps danez.

Muncă de Sisif

Cei care lucrează în construcții, pe șantier, au în general un program obositor, lucru dovedit cu vârf și îndesat de angajații desemnați să construiască conacul Winchester, o proprietate celebră din California. Și asta pentru că la locuința soției magnatului armelor William Wirt Winchester, Sarah, s-a muncit non stop, timp de 38 de ani, până la moartea acesteia în 1922, când lucrările au fost abandonate.

Investiție pe termen scurt

Dacă în alte țări casele trec din generație în generație, fiind folosite chiar și sute de ani, în Japonia lucrurile stau diferit. Aici, casele își pierd rapid valoarea și jumătate dintre locuințe sunt demolate în mai puțin de 40 de ani. Nu e de mirare că în Japonia, în comparație cu Statele Unite, există de patru ori mai mulți arhitecți și de două ori mai mulți lucrători în construcții pe cap de locuitor.

Datele pentru realizarea acestui material au fost obținute de pe platformele businessinsider.com, retipster.com, guinnessworldrecords.com și wikipedia.org.