Un trend tot mai prezent este ca dezvoltările mixte să ofere experiențe multiple pentru rezidenți, angajați, dar și comunitățile din zonele aflate în proximitate. Cafenele, restaurante, wine bar-uri sau magazine gourmet, toate se află pe lista de servicii la care au acces tot mai mulți locuitori din astfel de ansambluri. Un exemplu în acest sens este One Floreasca City, care găzduiește un amalgam de opțiuni pentru toate preferințele. Fie că vă doriți un prânz vegan la Samsara, o seară de șampanie și tacos la Elephante, un moment de răsfăț cu un desert apetisant ca cele făcute de Mara Mura, sau intrați doar pentru o pauză de cafea la Ted’s Coffee, toate pot fi găsite în cadrul aceluiași ansamblu. La același capitol amintim și de locațiile de la One Herăstrău Plaza. Nici de aici nu lipsesc opțiunile de mâncare sănătoasă, cum sunt cele oferite de Plantini, și cafeaua de calitate, pe care o puteți savura la Beans & Dots. În același loc puteți experimenta și o călătorie senzorială în Orient sau însorita Italie, la Amoom, respectiv Pasta del popolo. E de la sine înțeles că designul locațiilor amintite urmează aceeași tușă contemporană regăsită și în cadrul dezvoltărilor imobiliare care le găzduiesc.

Și pentru că am adus vorba de cea mai populară băutură de pe planetă, iar mirosul de cafea proaspăt măcinată reprezintă unul dintre cele plăcute elemente olfactive, nu putem să nu amintim de numeroasele cafenele artizanale care au împânzit, în ultimii ani, Bucureștiul, spre încântarea celor pentru care cafeaua de calitate e un „must”. Fără a avea pretenția că putem oferi o listă comprehensivă, lăsăm doar câteva nume în care atât băuturile din meniu, cât și decorul, de la elementele boeme sau minimaliste la designurile industriale folosite, ba chiar și simplele cești din care clienții sunt serviți, au fost ridicate la rang de artă. Câteva dintre alegerile noastre sunt Origo, Steam, Artichoke Social House, Camera din față, Human Coffee sau Seneca AntiCafe – huburi sociale, încărcate de culori și arome din cele mai exotice colțuri ale lumii.

Nu în ultimul rând, o tendință tot mai des întâlnită în rândul restaurantelor și bistrourilor bucureștene este reinterpretarea mâncărurilor tradiționale românești în versiuni moderne, fiind transformate prin ideile nonconformiste ale noilor generații de chefi. Cine spune că delicioasele sarmale cu mămăligă, de pildă, nu pot fi transformate în fine dining și integrate astfel în meniuri contemporane, adaptate noilor trenduri culinare internaționale? În completarea tehnicilor originale de gătit, regăsite în bucătăriile fusion, dar și a tehnologiilor nou-lansate, dedicate industriei HoReCa, vine însă un criteriu imperios necesar: designul. Pentru a transforma un preparat obișnuit într-o farfurie demnă de anul 2022, restaurantele își pun imaginația la bătaie folosind elemente precum microplantele și contrastele de culori, pentru a face totul mai apetisant. Un accent deosebit se pune însă și pe vasele din care sunt servite preparatele: clasicele farfurii au fost înlocuite cu tăvi de bambus, platouri din ceramică pictată manual sau ardezie (rocă cu aspect vulcanic), ori mici tigăi de fontă, nelipsind nici personalizarea cu mesaje sugestive. În București puteți încerca astfel de experiențe gastronomice actuale la restaurantele NOUA, Mahala, KANE sau Soro lume, printre altele.

Poftă bună!