Teatrul Național București

Primii pași în vederea construcției Teatrului Național sunt făcuți în 1836, când Societatea Filarmonică, înființată cu doi ani înainte, achiziționează în acest scop Hanul Câmpinencii. În urma aprobării proiectului de către domnitorul Alexandru Ghica în 1840, la cinci ani distanță este finalizată prima clădire a teatrului, în stil baroc, după planurile arhitectului vienez Heft. Aceasta va fi însă distrusă, în mai puțin de un secol, în urma unui bombardament al naziștilor din 1944. Abia în iarna anului 1973, pe 20 decembrie, este inaugurată actuala clădire a Teatrului Național, într-un proiect al arhitecților Horia Maicu, Romeo Belea și Nicolae Cucu, alături de inginerul Alexandru Cișmigiu, care a realizat structura de rezistență. Proiectat ca o pălărie, în stilul modernist al anilor ’60, dar nefinalizat la exterior, noul teatru își desfășura activitatea în trei săli: Sala Mică, Sala Mare și Sala Atelier. În urma unui incendiu, la comanda dictatorului Ceaușescu teatrul a fost remodelat și a fost deschisă o nouă sală – Amfiteatru, acoperindu-se forma originală. În 2012 se ia decizia de a se începe o nouă renovare a teatrului, ocazie cu care influențele ceaușiste sunt îndepărtate și se reinstaurează vechiul design, sub supravegherea unuia dintre cei trei arhitecți inițiali, Romeo Belea. Spațiul interior este, de asemenea, mărit considerabil, de la 1.720 la 2.880 de locuri, iar numărul sălilor crește la șapte. Teatrul poartă numele dramaturgului Ion Luca Caragiale, unul dintre cei mai valoroși scriitori români.

Palatul CEC

Construit între anii 1897-1900, pe locul fostei mânăstiri și a hanului „Sfântul Ioan cel Mare”, demolate în 1875, Palatul CEC poartă semnătura arhitectului Paul Gottereau. Planurile au fost puse însă în aplicare de arhitectul român Ion Socolescu. Construcția a fost ridicată în timpul domniei regelui Carol I al României și a reginei Elisabeta și a purtat inițial numele de Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie. Exteriorul emblematic al clădirii redă elemente ale eclectismului, un curent arhitectural care îmbină o multitudine de stiluri, în special al arhitecturii franceze. Printre acestea se numără o intrare impunătoare, coloanele în stil compozit, o serie de cupole în stil renascentrist și un dom central pentru care s-au folosit sticla și metalul. Statuile zeităților mitologice Mercur (zeul comerțului) și Demeter (zeița fertilității și a bogăției), amplasate deasupra intrării monumentale, au fost realizate de sculptorul român Athanasie Constantinescu. Nici interiorul palatului nu se lasă mai prejos, fiind împodobit cu picturi ale artistului Mihail Simonidi, forme geometrice redate prin folosirea mozaicului din piatră naturală, scări din marmură și candelabre masive, printre altele. În prezent, monumentul găzduiește sediul instituției financiare CEC Bank.

Biserica Stavropoleos

Proiectată în stil brâncovenesc, biserica ortodoxă Stavropoleos are o istorie de peste trei secole. Construcția sa, demarată în 1724 și încheiată în același an, în timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, se datorează arhimandritului grec Ioanichie Stratonikeas. Acesta a ridicat aici nu doar biserica, ci și un han și o serie de anexe, demolate la sfârșitul secolului 19. Ca elemente ale stilului brâncovenesc s-au folosit decorațiunile în piatră, motivele ornamentale și pictura murală interioară și exterioară. La începutul secolului trecut s-a ridicat, folosindu-se planurile arhitectului Ion Mincu, o nouă anexă, restaurându-se totodată și interiorul bisericii, tot sub îndrumarea ilustrului arhitect. Aceasta a fost construită în stil neo-românesc, cu scopul de a găzdui o bibliotecă, un atelier de restaurare, o serie de chilii și o colecție de icoane, obiecte de cult și fragmente de frescă recuperate de la diverse biserici demolate în perioada comunistă.

Foișorul de Foc

Ridicat în 1890, după planurile lui George Mandrea, fost arhitect-șef al Bucureștiului, Foișorul de Foc are o înălțime de 42 de metri și a servit ca turn de observație pentru incendiile din Capitală. Inițial, clădirea a fost proiectată pentru a fi folosită ca turn de apă, însă după finalizare s-a constatat că uzina care trebuia să îl aprovizioneze nu avea pompe suficient de puternice pentru a-l umple. Pe măsură ce orașul a fost împânzit de clădiri înalte și odată cu apariția serviciilor de telefonie, clădirea și-a pierdut importanța strategică așa că, în 1963, a fost transformată în Muzeu al Pompierilor, devenind ulterior monument istoric.

Casa Braikoff

Din dorința de a-și aduce contribuția la protejarea și regenerarea patrimoniului cultural al Bucureștiului, dezvoltatorul One United Properties a decis să restaureze una dintre cele mai frumoase reședințe private incluse pe lista monumentelor istorice ale Capitalei: Casa Braikoff, situată în vecinătatea Ateneului Român. Clădirea, pentru care s-a obținut autorizația de construcție la data de 14 mai 1891, poate fi admirată de pe două străzi, prin prisma laturilor ce iau forma literei V, una pe strada Episcopiei și una de pe strada Georges Clemenceau (fostă Corabia). Deși, de-a lungul timpului, o parte din strălucirea de odinioară a casei s-a pierdut din cauza cutremurelor și a unui incendiu din 1989, ea păstrează încă măreția de altădată, iar planurile menționează folosirea unor decorațiuni ca busturile, vasele clasicizante sau elementele vegetale. Proiectul a fost semnat de arhitectul elvețian John Elisée Berthet, iar casa i-a aparținut lui Jean Braikoff, un înstărit antreprenor olandez. Clădirea va fi complet renovată de One United Properties și se va numi One Athénée. Parterul clădirii și primul etaj vor găzdui un spațiu comercial exclusivist, în timp ce etajele superioare vor fi rezervate pentru amenajarea a zece apartamente de lux cu vedere spre Ateneul Român.

Pentru realizarea acestui material s-au folosit informații disponibile pe platformele: tnb.ro, historia.ro, one.ro, wikipedia.org, adevarul.ro, piatraonline.ro și arhiepiscopiabucurestilor.ro.

Mai multe de pe blog

Citește și