Spitalul Brâncovenesc

Finalizat în 1838, după trei ani de lucrări, Spitalul Brâncovenesc a fost construit la dorința Saftei Brâncoveanu, soția banului Grigore Basarab Brâncoveanu, care-și exprimase prin testament aceeași dorință. Tot din donațiile ei, constând în numeroase proprietăți din București și din țară, a fost finanțată și activitatea spitalului, dotat cu 60 de paturi și dedicat îndeosebi oamenilor fără posibilități. Aici a fost deschisă, ulterior, și o școală medicală. Distrus parțial într-un incendiu, spitalul a fost reconstruit între 1880-1890, având de această dată o capacitate mult mai mare, de 240 de paturi, dar și dotări moderne. Printre elementele arhitectonice care înfrumusețau clădirea se număra o cupolă care adăpostea o sală decorată cu busturi, din care pornea o impunătoare scară de marmură. În 1904 clădirea a beneficiat de o extindere, dar și de o premieră în România, și anume înlocuirea planșeelor din lemn cu planșee de beton armat. Tot aici avea să se deschidă, în 1949, și prima clinică de ortopedie și traumatologie din țară. Deși proaspăt renovat, spitalul a fost demolat în primăvara anului 1984, la ordinele regimului comunist.

Turnul Colței

50 de metri avea Turnul Colței, în trecut cea mai înaltă clădire a Capitalei. A fost ridicat între anii 1709-1714 și făcea parte din ansamblul Mănăstirii Colțea, servind inițial drept clopotniță, cu un clopot de circa 1.700 de kilograme. Cu influențe venind atât din zona mănăstirilor fortificate, cât și din cea a arhitecturii germane și suedeze, turnul fusese migălos ornamentat în stil brâncovenesc, fiind dotat cu o balustradă sculptată, montată pe console decorate la rândul lor. Primele daune importante care au afectat edificiul au survenit în urma cutremurului din 1802, în timpul căruia au izbucnit mai multe incendii ce au afectat numeroase clădiri la construcția cărora fusese folosit lemnul, cum era și cazul Turnului Colței. Ulterior, deși restaurat, a primit rolul de foișor de foc, până în vara anului 1888 când, din cauza riscului de prăbușire, a fost demolat, în ciuda protestelor locuitorilor orașului.

Hotelul Splendid

Holul Splendid a fost construit în stil modernist, fiind proiectat de arhitectul Arghir Culina. Clădirea a fost ridicată pe locul unde funcționase anterior hotelul Orient, care la rândul său luase locul hanului Piteșteanul. Finalizată în 1898, clădirea a beneficiat, între anii 1925-1927, de noi lucrări de modernizare, în urma cărora devine hotelul cu cea mai mare capacitate din Capită, punând la dispoziția clienților 250 de camere. Cel care avea să îl depășească, în 1939, a fost hotelul Ambasador, dotat cu 300 de camere. Alt concurent important era hotelul Athénée Palace, amplasat vizavi. Splendid și-a găsit sfârșitul în bombardamentele din 1944, fiind demolat în următorii ani.

Muzeul Simu

Deosebit de alte clădiri din zonă, muzeul din strada Mercur, denumit astfel după fondatorul său, Anastase Simu, și-a deschis porțile publicului în primăvara anului 1910, fiind dedicat artei. Proiectat de arhitectul francez C. Sciky, muzeul a fost construit după modelul templului grecesc Erechtheion din Atena, acoperișul sprijinindu-se pe o serie de coloane ionice zvelte și impunătoare totodată. La inaugurare au participat personalități importante ale vremii, precum prințul Ferdinand, alături de principesa Maria, precum și ministrul Spiru Haret. Interiorul, împărțit în cinci săli, găzduia sute de lucrări colecționate de Anastase Simu în numeroasele călătorii prin Europa, în timpul cărora obișnuia să viziteze expoziții, muzee și ateliere de pictură și sculptură. Printre acestea se numărau opere ale artiștilor străini, precum Eugéne Delacroix, Pierre-Auguste Renoir și Gustave Courbet, precum și a multor pictori și sculptori români de seamă, ca Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady și Constantin Brâncuşi. Pe 17 noiembrie 1927, soții Simu au donat muzeul Ministerului Cultelor și Artelor, angajându-se să finanțeze în continuare, pe tot parcursul vieții, cheltuielile aferente întreținerii acestuia. În jurul anului 1960 regimul comunist a impus demolarea clădirii pentru a crea spațiul necesar construirii blocurilor de locuințe.

Hala Matache Măcelaru

Demolată în 2013, hala Matache Măcelaru a fost una dintre cele mai longevive construcții de acest timp din București. Ridicată în secolul al XIX-lea, în două etape – 1887, respectiv 1898-1899, hala a făcut parte din lista monumentelor istorice ale Capitalei. Diverse elemente arhitecturale, precum o serie de basoreliefuri și ferestre cu arcade, au fost adăugate în timpul unor lucrări efectuate în perioada 1940-1941. Aici își desfășura activitatea Loloescu Matache, cunoscut mai ales ca Matache Măcelarul, unul dintre cei mai cunoscuți comercianți ai secolului al XIX-lea.

Pentru realizarea acestui material au fost folosite informații disponibile pe muzeulbucurestiului.ro, editiadedimineata.ro, bucuresti-centenar.ro, historia.ro și wikipedia.org. Sursa foto: Fost.