Concentrarea asupra conceptului de „people centricity”

Dacă în trecut, principala preocupare a afacerilor tindea să fie realizarea unui profit cât mai mare, în prezent, antreprenorii moderni au înțeles că, pentru a dezvolta o afacere de succes, este nevoie de mai mult decât atât. În strategia de dezvoltare a businessului, oamenii de afaceri au început să țină cont tot mai des de conceptul de „people centricity”, în care nevoile angajaților sunt puse pe primul loc.

Această abordare presupune o schimbare în mentalitatea de conducere și în cultura unei companii, cu scopul de a-și îndrepta atenția spre oferirea unei experiențe moderne de muncă, așa încât să ofere angajaților satisfacții profesionale și o stare de well–being. Iată ce poți face și tu, ca antreprenor, pentru a include conceptul de „people centricity” în cultura organizațională a afacerii tale:

  • fii atent la necesitățile fiecărui angajat în parte și ajustează beneficiile oferite, în concordanță cu nevoile lui. De exemplu, o soluție în acest sens ar putea fi implementarea opțiunii de a lucra parțial remote. În timp ce unii angajați preferă să meargă zilnic la birou, altora le-ar putea fi folositor să lucreze câteva zile pe lună de acasă.

👉Pe lângă birourile private personalizate, One Tower include și spații de lucru flexibile, care îți permit să închiriezi săli de conferință. Descoperă conceptul The ONE, care, pe lângă sălile de conferință, integrează o serie de facilități precum business lounge, skybar și simulator de golf!

  • pune-le la dispoziție birouri moderne, care facilitează concentrarea și promovează interacțiunea. Birourile situate în clădiri moderne, cu design contemporan, pot să motiveze angajații să lucreze mai mult de la birou și să dezvolte, astfel, spiritul de echipă.

  • susține echilibrul între viața personală și cea profesională. Orele de muncă peste program, mail-urile la ore târzii și ședințele interminabile sunt lucruri care îi fac pe angajați să-și regândească deciziile profesionale. Din acest motiv, pentru a-ți menține angajații mulțumiți și pentru a le oferi un mediu de lucru sănătos, respectă-le și viața personală.

Crearea unui mediu fizic de lucru sănătos și atractiv

Spații de birouri în care conceptele de sustenabilitate și well-being coexistă

Spațiile de birouri în care conceptele de sustenabilitate și well-being coexistă au puterea de a răspunde la nevoile angajaților în ceea ce privește siguranța la locul de muncă și starea de bine pe care o resimt în timpul orelor de lucru.

În ceea ce privește sustenabilitatea locului de muncă, trebuie să te asiguri că angajații tăi își desfășoară activitatea într-un mediu sigur, favorabil pentru sănătate. Iată care sunt principalele avantaje ale sustenabilității și, implicit, ale clădirilor de birouri One United Properties:

  • folosirea materialelor de construcție cu amprentă minimă de carbon;

  • izolație termică și fonică a clădirii;

  • reutilizarea apei prin colectare și tratare;

  • folosirea surselor regenerabile de energie;

  • încurajarea folosirii luminii naturale, prin intermediul ferestrelor înalte.

În clădirile One United Properties, sustenabilitatea este dovedită de certificările obținute. De exemplu, Clădirea One Tower a obținut nivelul superior (Platinum) prevăzut de certificarea LEED v4 Building Design and Construction, deoarece a acumulat punctaj maxim pentru categoriile de locație, transport, situri sustenabile, eficiența apei și calitatea aerului interior. Pentru că mulți antreprenori și-au dat seama de beneficiile sustenabilității pentru afacerile lor, clădirea One Tower este închiriată în proporție de 100%.

👉 Dacă și tu îți dorești să asiguri un mediu sigur și sustenabil angajaților tăi, descoperă clădirea de birouri One North Gate. Aceasta a obținut certificarea BREAM, prin intermediul căreia se atestă performanța ecologică a clădirilor. Cu un design modern, One North Gate este o construcție concentrată pe reducerea emisiilor de carbon și pe asigurarea unui mediu sustenabil pentru angajați.

În ceea ce privește conceptul de well-being, acesta presupune să asiguri angajaților soluțiile necesare pentru o experiență cât mai plăcută și cât mai puțin stresantă la locul de muncă. În acest context, spațiile verzi din apropierea clădirilor de birouri One United Properties joacă un rol important, deoarece oferă angajaților posibilitatea de a lua pauza de masă în aer liber sau de a ieși la o plimbare, pentru a-și limpezi mintea și pentru a socializa.

Regândirea experienței de lucru

O experiență modernă de lucru presupune mai mult decât îndeplinirea sarcinilor zilnice într-un mediu sigur și plăcut. În prezent, aceasta se bazează pe îndeplinirea nevoilor de comunicare ale angajaților, pe apartenență și pe conexiuni cu cei din jur.

Abordarea Live/Work/Play, care a stat la baza dezvoltărilor One United Properties, se referă chiar la regândirea experienței de lucru a angajaților, astfel încât să contribuie la un stil de viață modern.

Pe lângă birourile moderne, dotate cu cele necesare, dezvoltările multifuncționale One United Properties sunt construite în așa fel încât să creeze o comunitate de oameni care apreciază calitatea și stilul de viață contemporan. Acestea includ diverse facilități, precum: restaurante, cafenele, săli de sport, supermarketuri, farmacii etc.

👉Descoperă One Herastrau Towers, unde poți să găsești spații de birouri cu design contemporan, concepute ca hub-uri creative. Complexul a fost construit cu o mare atenție la detalii pentru crearea unui mediu de lucru primitor și confortabil pentru angajați. În apropiere există și spații verzi, restaurante și cafenele, astfel încât angajații să poată să valorizeze la maximum timpul petrecut la locul de muncă.

Conform unui studiu publicat de CNBC, principalul motiv din cauza căruia angajații demisionează reprezintă mediul de lucru toxic, în care nu se simt apreciați și care nu oferă acces la un stil de viață contemporan, fiind concentrat strict asupra îndeplinirii sarcinilor.

Oferindu-le angajaților tăi posibilitatea de a lucra într-un mediu modern, cu o cultură organizațională sănătoasă, care încurajează un stil de viață bazat pe muncă eficientă, interacțiune și petrecerea timpului liber într-un mod plăcut, vei putea obține o scădere a nivelului de fluctuație din companie. Totodată, poți contribui și la creșterea nivelului de loializare, reușind să îți consolidezi o echipă mulțumită, productivă și bine pregătită.

Concentrarea asupra conceptului de „people centricity”, crearea unui mediu fizic de lucru sigur și atractiv, dar și regândirea unei experiențe de lucru astfel încât să satisfacă toate nevoile angajaților sunt acțiuni care trebuie implementate de antreprenori, pentru a-și menține angajații fideli și productivi.

Sursă foto: Shutterstock.